SALONTA

date generale

Oraşul Salonta este situat în sud-vestul judeţului Bihor pe principala arteră din vestul ţării: Oradea – Arad – Timişoara.

Scurt istoric

Prima atestare documentară a localităţii Salonta, apare într-un document papal, listă decimală din anii 1332-1333 sub numele de „Socedars de Viile Zalantha”.

Evoluţia ulterioară a acestei denumiri a trecut prin formele: „Zalanta”-1333, „Zalonda”- 1341, „Zalantha”- 1462, pentru ca în anul 1587 să se ajungă la forma de „Szalonta”.

Până în secolul al XVI – lea Salonta a fost un sat fără importanţă, al cărui proprietar a fost familia Toldi. Satul cuprindea aproximativ 50 de case, situate între mlaştini şi stuf, având circa 250 – 300 de locuitori.

În imediata apropiere a Salontei, la 4 km vest de centrul oraşului se află cetatea Culişer, puternic centru politic şi economic în acea perioadă, care în secolul al XII – lea a fost ridicat la rangul de oraş. Sub dominaţia acestei cetăţi, alături de alte aşezări era şi Salonta.

Cetatea Culişer nu va fi repopulată, în timp ce Salonta se va reface după o scurtă perioadă, prin întoarcerea unei părţi din populaţia refugiată şi aşezarea aici a celor 300 de oşteni liberi, stabiliţi de principele Ardealului Stephanus Bocskai în anul 1606, cu scopul apărării ţinuturilor marginale împotriva turcilor.

Prin aceasta se explică şi ridicarea turnului de pază din centrul aşezării, care servea ca post de observare. Pentru a-şi putea îndeplini rolul de apărători, cei 300 de oşteni liberi din Salonta au primit suprafeţe importante de pământ, pe care le cultivau, având alături de unelte şi arme, cu care puteau interveni în caz de pericol. Ei nu aveau nici un fel de obligaţii faţă de nobilimea din jur. Se bucurau de privilegii, care mai târziu au fost sporite prin acordarea titlurilor de nobili.

          Privilegiile şi libertăţile acordate locuitorilor au determinat creşterea numerică a populaţiei oraşului şi transformarea lui într-un centru economic, mai ales în urma acordării dreptului de a organiza târguri, fapt care a contribuit la dezvoltarea schimbului de mărfuri şi prin aceasta şi la îmbogăţirea locuitorilor.

          În anul 1659 principele Ardealului Rakoczi Gyorgy dispune incendierea oraşului, astfel că oraşul pentru a doua oară rămâne pustiu, fiind repopulat abia la sfârşitul secolului XVII.

          De abia în a doua jumătate a secolului XIX s-au început lucrările de desecare a mlaştinilor, de construire a liniei ferate, în urma acestora situaţia oraşului devenind mai favorabilă, ceea ce duce la un aflux de populaţie rurală spre oraş.

          La începutul secolului XX încep să apară instituţii cu caracter capitalist în industrie şi comerţ.