Palatul Apollo

Palatul Apollo, de pe str. Republicii nr.12, este o clădire reprezentativă a Jugendstilului din Oradea. Lucrările de construcţii au început, în anul 1912, sub conducerea lui Rimanόczy, dar din cauza morţii premature a arhitectului (a trăit numai 42 de ani), palatul a fost terminat în 1914 de colaboratorul său, inginer Krausze Tivadar.

În anii 1820, pe acest amplasament a existat un han cu numele Apollo. Municipalitatea, care era proprietara hanului şi a terenului, a hotărât în 1910 demolarea clădirii vechi, pentru a construi pe acest amplasament un palat impozant. În primăvara anului 1911, Rimanόczy a prezentat proiectul primarului Rimler Károly, care a acceptat lucrarea arhitectului Rimanόczy, care ulterior a câştigat şi licitaţia pentru executarea lucrării.

Clădirea se înscrie pe lista monumentul istorice, şi prezintă toate caracteristicile secessionului berlinez, cu elemente decorative pompoase şi statui de inspiraţie antică.

Palatul Apollo are un parter înalt şi trei etaje cu forme ascuţite în spirit neogotic, dar şi elemente decorative heraldice de tip Empire german (statuile de pe cornişă, sculpturile-steme din partea superioară a pilaştrilor, coloane cu ghirlande, scuturi etc.). Cele două faţade sunt tratate diferit în funcţie de importanţa străzii în lungul căreia se desfăşoară. Pe traseul important (Calea Republicii), imaginea este mai impunătoare cu o decoraţie mai bogată. Compoziţia acesteia este simetrică dar fără o subliniere evidentă a axului. Această faţadă, ritmată de o serie de coloane adosate şi de linia aticului este împărţită în trei mari panouri. Cea mai importantă, cea din axul compoziţional este marcată prin tratarea diferită a golurilor (dimensiunile acestora crescând la ultimul nivel) şi este legată de celelalte panouri prin intermediul unei zone. Această zonă la etajul unu este scoasă în consolă printr-o ”schiţă” de bovindou, la etajul doi se transformă într-un balcon şi la etajul trei cu o loggie adâncă. Panourile laterale, sunt tratate după o linie verticală creată de două coloane adosate şi o serie de ferestre trilobate.

Faţada de pe strada Mihai Eminescu este tratată mai sobru. Compoziţia relativ simetrică, mută centrul de interes spre margini unde se află repetată traveea laterală de pe faţada principală. Între cele două accente se creează un ritm dat de golurile ferestrelor fără decoraţie deosebită în afara ancadramentelor ferestrelor.

Foarte inventiv a fost realizat colţul clădirii, care este subliniat prin decuparea din volumul clădirii a unui cilindru a cărui formă este subliniată de două intrânduri laterale. Acest volum se prelungeşte deasupra cornişei printr-o învelitoare cu aspect inedit de cupolă îmbrăcată în tablă cu decoraţii în relief. În anii 1960, odată cu montarea tâmplăriei metalice, decoraţia parterului a fost complet distrusă, iar în anul 2000, s-a înlocuit tâmplăria metalică a unui portal cu tâmplărie din lemn.