CASA DE PĂSTRARE ŞI ECONOMII A JUDEŢULUI BIHOR

Casa de Păstrare şi Economii, situată pe str. Piaţa Unirii, se pare că a fost construită în perioada 1880-1890. Este o clădire cu parter şi două etaje; care a funcţionat ca bancă şi locuinţă. Faţada are şaisprezece travee. Ferestrele etajelor sunt drepte, iar parterul prezintă goluri mari în formă de arc de cerc. Clădirea simetrică şi frumos proporţionată, decorată în sgraffito cu elemente biomorfe ne pune în faţă nu numai pe arhitectul, ci şi pe reputatul grafician Mende Valer.

Intrarea principală era din Piaţa Unirii, fiind marcată arhitectonic pe faţadă prin trei colonete adosate, iar intrarea laterală, spre curte, se afla şi pe vremuri acolo unde este astăzi, pe strada Primăriei, fostă Vasile Alecsandri în perioada interbelică. Curtea, ca şi faţadele, mai păstrează şi azi nealterat stilul sobru, clasicist, în care au fost concepute.

Sediul Casei de Păstrare şi Economii, a fost iniţial în clădirea care azi face corp comun cu palatul Episcopiei greco-catolice (fostul sediu al Bibliotecii judeţene "Gheorghe Şincai").

Paralel cu dezvoltarea industriei şi comerţului orădean, cu o puternică influenţă asupra acestora, la mijlocul veacului al XlX-lea a început să apară şi să se dezvolte reţeaua instituţiilor bancare şi de credit din oraş. Casa de Păstrare şi Economii din Oradea Mare, a fost cea mai veche şi cea mai importantă până la primul război mondial, fiind, prin avantajele pe care le acorda depunătorilor, una clin cele mai populare instituţii de acest fel din oraş.

Înfiinţată în 1847, iniţiatorul şi primul ei preşedinte a fost Sztaroveszky Károly, cel care, mai târziu, şi-a donat casa şi cea mai mare parte a averii pentru înfiinţarea unui spital de copii. După revoluţia de la 1848-1849, banca a avut mari greutăţi deoarece singura monedă aflată la oameni a fost "bancnota Kossuth", prohibită de administraţia austriacă. Statutul de funcţionare al instituţiei, înaintat consiliului locumtenenţial, a fost aprobat doar în 1864, iar în anul 1897, şi-a sărbătorit 50 de ani de existenţă.

Banca a plasat importante investiţii în agricultură, morărit şi comerţ, prosperând chiar şi în timpul primului război mondial (o caracteristică a aproape tuturor băncilor orădene). Explicaţia este că, în general, industria orădeană s-a reprofilat pe furnituri de război, care au avut o deosebită căutare. De fapt, statutul instituţiei la care ne referim a crescut odată cu înfiinţarea, în martie 1915, a Institutului pentru credit de război, menit să asigure necesităţile de credit ale micilor producători.

Casa de păstrare şi economii din Oradea şi-a continuat existenţa şi după Unire. În 1923, în fruntea consiliului director se afla cunoscutul episcop romano-catolic Karácsonyi Janos.

Clădirea a fost sediu de bancă până după cel de-al doilea război mondial când ea a fost cedată Uniunii Regionale a Cooperaţiei de Consum devenită apoi, în perioada 1949-1989, Întreprinderea Judeţeană de Consum, Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mărfurilor.

În prezent în fosta Casă de Păstrare şi Economii, funcţionează o bancă comercială, clădirea redobândindu-şi astfel destinaţia iniţială.