Complexul de clădiri Băile Rimanóczy, s-a construit din ideea deosebit de practică şi utilă ca turiştii sosiţi în oraş să dispună în aceeaşi clădire de principalele servicii necesare: hotel, restaurant, cafenea, băi (la vană şi de aburi). Ideea nu putea fi a altcuiva decât a unuia din cei mai bogaţi oameni ai oraşului şi unul din cei mai înzestraţi constructori: Rimanóczy Kálmán senior.

Construirea uriaşului complex a început în 1890, cu partea sa dinspre Criş: băi de aburi pentru bărbaţi şi femei, băi la vană, hotel cu 30 camere, restaurant. La etaj funcţiona şi o cafenea. Apoi mai târziu, în 1899, pe locul fostei cafenele "La regele Ungariei", s-a construit o alta, modernă, în cel mai autentic stil secession, numită Royal (în perioada 1940-1944 s-a numit Hungaria), azi restaurantul Oradea. La etajul acestei aripi s-au mai construit 25 de camere de hotel, în forma ei finală, clădirea dădea spre trei străzi: actuala Libertăţii, N. Grigorescu şi losif Vulcan. (Strada Libertăţii a avut în perioada interbelică un nume de o deosebită rezonanţă: Promenada Eminescu, aici fiind amplasat bustul poetului naţional). A fost primul complex impunător de clădiri şi servicii din Oradea care avea ieşiri spre trei străzi.

La 1 octombrie 1900, întreaga clădire a fost dată în folosinţă, iar la 15 octombrie s-a deschis şi cafeneaua Royal. Spre str. N. Grigorescu, terasa era parte a cafenelei şi era mult frecventată de lumea bună a urbei.

În prelungirea cafenelei, cu faţa spre Criş, s-a deschis în prima zi de Paşti, la 15 aprilie 1906, restaurantul "Rimanóczy". Din faţa cafenelei proprietarul a pus în circulaţie, încă de la inaugurare, două omnibus-uri (asemănătoare, oarecum, vagoanelor de tramvai de mai târziu, pe roţi de cauciuc şi trase de cai). Ele străbăteau strada principală până la Gară şi înapoi, asigurând transportul celor cazaţi la hotel dar şi orădenilor până la cel mai modern dintre mijloacele de locomoţie din acea perioadă, trenul.

Con­form testamentului lui Rimanóczy Kálmán senior, care moare în anul 1908, întregul complex a fost trecut în patrimoniul municipalităţii, dar aceasta n-a mai fost în stare să întreţină, edificiul şi serviciile la nivelul la care o făcuse patronul-constructor. N-au mai fost reînnoite nici omnibus-urile, care după introducerea tramvaiului, în 1906, au fost abandonate.

În schimb Cafeneaua "Royal" situată în aceeaşi clădire a devenit una dintre cele mai elegante şi mai frecventate localuri de acest gen din oraş. În prima jumătate a lunii decembrie 1925, aici s-a redeschis pentru prima oară după război, "Clubul Ziariştilor", într-o încăpere la care se putea ajunge din strada N. Grigorescu, local to­tal impropriu din cauza dimensiunilor foarte mici ale sălii de 6/5 m. Totuşi, inaugurarea s-a făcut cu tot fastul, dar cu timpul din cauza spaţiului inadecvat activitatea s-a întrerupt.

Clubul a revenit însă la 2 septembrie 1926, chiar în localul cafenelei "Royal", proaspăt renovată după planurile arhitectului budapestan Spiegel Frigyes.

Printre realizările mai importante ale clubului, se numără editarea unui mini volum de poezii din opera poetului şi publicistului orădean Ady Endre în tălmăcirea lui (Gheorghe A. Petre). Dintre artişti presa orădeană îi menţionează ca invitaţi ai clubului pe pianistul şi dirijorul George Enescu, pe compozitorul Bartok Béla, cântăreţii de operă Jean Atanasiu şi Nicu Apostolescu, şi pianista Anny Fischer.

”Perioada de glorie” a cafenelei "Royal" s-a încheiat odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, clădirea însă şi-a apărat eleganţa până azi, când numele său a devenit "Oradea".